Belgian sky.....

Iubesc cerul..... cu ''fetele'' si schimbarile lui.

Dimineata de multe ori ma trezeste cu ''zambetele'' lui iar seara ma adoarme cu ''surasuri''.....

Povestea preafrumoasei Dochia - Dumitru Almas

      Cică Decebal avea o soră numită Dochia. Era aşa de tînără,de vitează şi de frumoasă încât, atunci când a văzut-o, împăratul Traian aprins mare dragoste pentru dânsa. I-a zis: „Te-am văzut, Dochia, cu cât curaj ţi-ai apărat cetatea de la Sarmizegetusa. Acum, când eu l-am biruit pe fratele tău Decebal şi am cucerit Dacia, iar războiul s-a sfârşit, vreau să vii cu mine la Roma. Vei trăi acolo în bogăţie şi mărire, în palatul meu cel cu pereţi auriţi şi împodobit numai cu lucruri scumpe. „Mulţumesc, împărate" a zisDochia. Admir vitejia şi bunătatea ta. Dar eu la Roma nu pot merge". „De ce?" „Pentru că sunt sora lui Decebal. Iar el şi-a curmat singur zileie ca să nu ajungă prizonierul tău. Oricît de frumos ar fi palatul tău, eu acolo tot o biată roabă aş fi. Şi apoi sunt multe fete dace mai frumoase ca mine; dacă vrei, însoţeşte-le cu romani de-ai tăi, să se zămislească un nou popor, care să aibă în firea lui dârzenia şi vitejia noastră şi măreţia voastră. Eu însă de aici nu plec, voiesc să mă îngrop aici, în pămîntul sfânt al Daciei".

      Traian împăratul i-a ascultat povaţa. Dar când a aflat că Dochia a luat o turmă de mioare, s-a făcut păstoriţă şi a urcat în munţi, departe, s-a supărat foc. Fiind el împărat mare şi puternic, a vrut ca măcar sora lui Decebal să-i fie, ca o podoabă în carul de triumf. Şi-a luat câţiva ostaşi credincioşi şi a pornit în urmărirea Dochiei. A mers zile şi săptămâni, peste dealuri şi văi. A găsit-o abia în vârful muntelui Ceahlău: păştea oile, pe un plai înclinat către soare, cu iarbă deasă şi flori multe albe, roşii şi albastre.

      „Dochia, a zis Traian, acum nu mai scapi, te iau cu mine!". „Nu, împărate! mai bine mor ca fratele meu Decebal, decît s-ajung roabă." "Îţi vreau binele, Dochia: ai să trăieşti în "'mare bogăţie!" — „Dacă-mi vrei binele, lasă-mă în ţara mea, aici, înDacia".

      Neîduplecato! Te iau cu de-a sila. Te răpesc!" Şi a şi făcut semn ostaşilor s-o prindă.

      Speriată, Dochia a ridicat mîinile spre cer şi a şoptit:„Stană de piatră mă fac şi rămân aici în ţara mea!".

      În adevăr, cât ai clipi din ochi, Dochia cea preafrumoasă,cu toate mioarele ei, răspândite pe pajişte, s-au prefăcut în stînci, înfipte în piatra muntelui. Traian a încremenit şi el de uimire. Cînd şi-a venit în fire, a zis: „N-am ce face; dacii,bărbaţi si femei, sunt legaţi de ţara lor ca munţii şi stîncile lor. Nu pot decât să ascult sfatul Dochiei si să aduc aici cât mai mulţi romani.

      Şi zicând aşa, Traian s-a întors la Roma.

      Iar pe muntele Ceahlău se vede şi azi o stâncă înaltă, ca o păstoriţă, iar în jur câteva zeci de stânci răsfirate pe plai, ca nişte oi brumării.

      Din străbuni, românii zic acelor stânci, „Baba Dochia cu turma ei de mioare".

Schite

Schite de pe vremea cand aveam mai mult timp.......

''The Bridges of Madison County''

      Rasfoind dupa un film de vazut, am (re)gasit ''The Bridges of Madison County'', film intrat in categoria clasicelor si pe care am decis sa-l revizionez.
Inainte, mi-am amintit ca nu este o poveste de dragoste cu final fericit, insa probabil ca tocmai acest lucru da savoare filmului.

      Pentru cei romantici acest film poate fi un moment de incantare, pentru cinefili si cunoscatori un moment de mare realizare cinematografica.
      Pentru puritani nu cred ca este o idee buna sa-l priveasca, ideea scenariului nefiind tocmai una plina de moralitate.

      Privind filmul pentru a doua oara am incercat sa inteleg pe baza propriei experiente de viata  mentalitatea personajului feminin, in special.

      Cred ca povestea este deja cunoscuta.
      Protagonistii - Clint Eastwood si Meryl Streep - ii intruchipeaza pe Robert si Francesca. Stim deja ca acestia se vor intalni, se vor indragosti si se vor desparti pentru totdeauna. Personal cred ca tocmai despartirea este momentul culminant al filmului, nu prima intalnire, primul sarut sau cand cele doua personaje merg mai departe.
Desi poate ne-am obisnuit sa-l identificam pe Clint Eastwood cu filmele western sau de actiune, iata ca in acest film face dovada unor calitati artistice cameleonice. Personajul sau este discred, delicat si totusi atat de masculin. El il intrupeaza pe Robert Kincaid, un fotograf calator pentru National Geografic.
Meryl Streep intruchipeaza minunat personajul Francesca Johnson, o femeie italiana care isi duce banala viata alaturi de sotul si copii sai, traind intr-o ferma izolata din Iowa.
      O femeie neinteleasa de sot si de cei doi copii adolescenti, isi duce zilele intr-un ritual de treburi ce se repeta la nesfarsit, fara nimic special sau iesit din obisnuit.

      Si iata ca viata uneori este plina de surprize.
Intr-o zi cand sotul si copiii sunt plecati, Francesca si Robert se intalnesc atunci cand fotograful se opreste la ferma pentru cateva indicatii. Conversatia putin ciudata dar prietenoasa conduce catre o invitatie la un ceai rece apoi catre o timida invitatie la cina.
Momentul in care cei doi devin constienti de atractia dintre ei este dificil de identificat, insa zambetele timide, agitatia femeii in viata careia se ''intampla'' ceva, usoara stangacie a barbatului, gesturi retinute initial, dar care devin din ce in ce mai indraznete,....toate acestea vestesc ce se va intampla.
Si toata povestea se desfasoara pe durata a 4 zile.

      Oare putem spuna ca este vorba de dragoste intre cele doua personaje?
Pentru doi oameni trecuti de prima tinerete, care se presupune sunt mai temperati este cam greu; in definitiv nu sunt doi adolescenti in plin razboi hormonal. Si totusi ce se intampla?
      Este ceva de la sine inteles ca Robert si Francesca sunt potriviti unul pentru celalalt. Despre Robert nu stim decat ca este un calator, care a colindat lumea in lung si in lat, un artist; Francesca aspira la o viata ca a lui Robert. Poate ca tocmai de aceea se simte foarte atrasa de ideea de a fugi impreuna cu el. In definitiv , viata la ferma ''nu este ceea ce am visat cand eram fata''. Vorbeste frumos despre sotul ei, dar simtim ca s-a resemnat ca acesta nu-i va oferi mai mult decat o viata fara nimic special, nici macar o banala conversatie la cina.
      Francesca este atrasa de Robert pentru ca ei impartasesc conversatii despre Yeats, asculta muzica la radio si danseaza, fumeaza Camels, se simte privita, admirata, dorita; isi simte propria valoare ca femeie, ca om, ca persoana.

      Filmul ''The Bridges of Madison County'' este despre doi oameni care gasesc promisiunea unei fericiri personale si perfecte si care inteleg cu tristete si acceptare ca cel mai important lucru in viata nu este intotdeauna propria fericire.

Fotograf in exercitiul functiunii

      Imi place sa calatoresc, asta stiti, dar imi place sa iau cu mine fragmente din calatoriile mele.
Stiu ca a devenit deja banal sau prea obisnuit sa vezi turisti carand dupa ei aparate foto din ce in ce mai mari si opridu-se la fiecare cativa pasi sa imortalizeze.....stiu eu....tot ce li se pare interesant.

      Era si un banc cu doi japonezi (ei sunt doar simbolul turistului cu aparatul agatat de gat prin Europa). Unul dintre ei proaspat intors din vacanta in strainatate. Celalalt il intreaba daca i-a placut vacanta. Raspunsul: ''Nu stiu, inca nu am vazut pozele'' :))

      De ce facem fotografii in calatorii?
      Sa le aratam familiei?
      Sa ne laudam la prieteni, pe retelele de socializare?
      Sa pastram un crampei de amintire pentru ca revazandu-le peste ceva timp sa 'retraim' emotiile si trairile de 'atunci?

      Cred ca este deja obisnuit ca in echipamentul calatorului sa se gaseasca si un aparat foto, pasionat sau nu de fotografie, fiecare alege sa imortalizeze sau sa se fotografieze cu diferite simboluri turistice.

      Nu cred ca trebuie sa criticam sau sa-i laudam, in definitiv fiecare poate face ce vrea, poate sa se exprime cum vrea, chiar daca asta este pe placul celorlalti sau nu. In definitiv, nu poti sa multumesti pe toata lumea.

      Si eu fac parte din 'marea gloata' a calatorilor care cara dupa ei un aparat foto si se opreste adesea pentru a lua o bucatica din locurile care le viziteaza. Si-mi place.

Ghiding

''Just keep moving forward and don't give a shit about what anybody thinks. Do what you have to do for you.'' - Johnny Depp

Povestile copilariei

      Am crescut intr-o  perioada in care accesul la cultura era destul de limitat.
      Multumita mamei mele am invatat sa iubesc cartile, teatrul, filmul, etc.
Teatrul radiofonic a facut parte din viata mea de timpuriu, fie ascultat la radio, fie mai tarziu la pick-up-ul cumparat cu mari sacrificii de mama. Si una din placerile mele cand mergeam la cumparaturi cu mama era sa cautam discuri, sa vedem ce noutati au mai aparut.

      Era unul din lucrurile frumoase care se puteau intampla in Romania anilor '80.
Sunt recunoscatoare ca sunt sau am fost contemporana cu generatia de aur a teatrului si cinematografiei romanesti, recunoscatoare ca membrii familiei mele asa cum au fost sau sunt au stiut sa ma introduca in universul acestora, ca mi-au deschis apetitul pentru literatura in toate formele ei.

      Vremea discurilor si a pick-up-urilor s-a dus, au apus, sunt vazute acum ca obiecte vintage,care emana farmec prin vechime. Discurile atat de folosite acum 20-25 de ani, tocite de prea multa folosire stau uitate pe un raft de debara.

      Traim in lumea informatiei pastrata in cu totul alte forme.
Am avut o surpriza frumoasa sa gasesc povestile copilariei pe internet in inregistrari de la radio sau direct de pe discuri. Le-am gasit ca torrente si de ceva vreme pe diferite site-uri care gazduiesc frumoasele fisiere.

      Chiar si acum la varsta adulta iubesc sa ascult si reascult povestile sau piesele de teatru care mi-au calauzit zilele copilariei, asa ca de multe ori cand mainile imi sunt ocupate cu diferite activitati prefer ca urechile sa asculte si sa-mi incante sufletul.
De multe ori o comedie ma poate ajuta sa trec mai bine peste necazuri sau clipe mai putin placute. Timpul astazi a devenit parca mai scurt si uneori cand nu reusesc sa ma asez in tihna sa rasfoiesc filele unei carti, o adaptare radiofonica ma poate ajuta sa descopar istorii.
Teatrul radiofonic romanesc si minunatii nostrii actori sunt adevarate nestemate ale culturii noastre. Nu stiu daca in alte tari exista acest fel de manifestare artistica si e pacat ca aceasta forma de arta este pe cale de disparitie si la noi.

      Mi-am propus sa deschid o noua categorie in blog-ul meu in care sa va impartasesc din povestile copilariei mele si poate cine stie, cineva care nu a avut habar cat de frumos este , va gasi un izvor de imbogatire sufleteasca.

Astazi o comedie. Pentru ca in viata trebuie sa radem si sa ne bucuram.

Tudor Musatescu - D'ale lui Pacala

A venit iarna!

Uff ce ti-e si cu belgienii astia!
De vreo doua zile ninge. Ca sa vezi! Ce mai agitatie, cate accidente, trebuie sa-ti schimbi cauciucurile, sa mergi cu viteza redusa pe sosele, faci 6km in doua ore......s.a.m.d.
Stiam eu ca oamenii aici se agita pentru orice fleac,....inchipuiti-va ce se intampla acum pentru cativa centimetrii de zapada.
Dupa o luna decembrie calda simtim si noi acum muscatura gerului. Dar e o iarna frumoasa. Azi a iesit si soarele si zapada era atat de stralucitoare.

Ghid pe caile vietii

"You have to dream, you have to have a vision, and you have to set a goal for yourself that might even scare you a little because sometimes that seems far beyond your reach. Then I think you have to develop a kind of resistance to rejection, and to the disappointments that are sure to come your way." - Gregory Peck

"Pride and Prejudice"

       Am gasit rasfoind printre amintiri si preferinte acest minunat rezumat al seriei " Pride and Prejudice" din 1995.

       A fost, pot spune, primul meu contact cu scrierile lui Jane Austen si nu prima oara cand vizionand un film am descoperit si cartea.
Din adolescenta cand am vazut aceasta miniserie m-am indragostit definitiv si iremediabil de aceasta carte (film) si personajele ei. Am citit-o si recitit-o de zeci de ori si de fiecare data parca gasesc elemente noi si ramane astfel atat de prospata pentru mine. Deasemeni am mereu aceeasi placere sa revad aceasta miniserie.
       Ce are atat de extraordinar aceasta poveste?
Nimic deosebit, doar dragostea. Banala si atat de discutata dragoste intre un barbat si o femeie, diferiti si totusi atat de asemanatori.
       Ceea ce ma atrage pe mine personal la aceasta poveste este timpul actiunii, contextul social, familial, lucruri care raman si astazi in actualitate.
Este interesant cum doua persoane de ranguri sociale diferite, care pare ca nu au mai nimic de impartit, intr-o societate care scindeaza clasele sociale si impune reguli de conduita, ajung sa se descopere, sa se confrunte si in final sfidand regulile sa-si recunoasca adevaratele sentimente si sa se casatoreasca.
Mr. Darcy (interpretat magnific de Colin Firth), un senior cu o avere considerabila invatat sa respecte regulile impuse de familie si societate si carora le acorda multa importanta, ajunge in final sa le sfideze pentru ca depasindu-si mandria si recunoscandu-si greselile sa se casatoreasca cu Miss Elisabeth Bennet (Jennifer Ehle),o tanara de conditie mai modesta dar foarte inteligenta si sensibila care la randul ei isi depaseste prejudecatile.
       Nu ma simt in stare sa descriu cata placere imi face sa urmaresc aceasta lupta interioara a personjelor. Refuzul initial al barbatului aristocrat de a crede ca se poate indragosti de o femeie pe care el o considera sub demnitatea si rangul lui. Ideile preconcepute ale femeii ca un aristocrat poate sa se comporte ca un om obisnuit, ca poate fi capabil de sentimente. Imi place mult scena confruntarii, cand Mr. Darcy isi prezinta cererea de casatorie ca pe o "favoare" pe care o face lui Miss. Bennet si aceasta ii raspunde de o maniera ferma ca nu poate accepta dandu-i argumente si totodata presarandu-si raspunsul cu propriile prejudecati.
Daca stau sa ma gandesc bine cred ca ambii sunt atat mandrii cat si plini de prejudecati . Si ma intreb daca acestea nu sunt rodul educatiei lor intr-o societate care impune acestea.
       Mr. Darcy si Miss Bennet sunt unul din cuplurile mele preferate si intotdeaua cand am sa recitesc cartea personajele lor vor avea chipurile lui Colin Firth si Jennifer Ehle. Stiu ca s-au mai facut si alte ecranizari ale cartii, insa pentru mine cea mai reusita a ramas cea din 1995. Totul este desprins parca din carte, decoruri, personaje descrise usor caricatural, izul usor dulce amarui al povestii si mai ales un Mr. Darcy perfect interpretat de Colin Firth, care de atunci a ramas unul din actorii mei preferati si a carui evolutie am urmarit-o si in alte filme, despre care am sa va vorbesc cu alte ocazii.
       Daca privesc si astazi, in secolul XXI inca suntem condusi de prejudecati, de reguli care nu fac decat sa ne complice existenta. Daca ati trecut prin varsta casatoririi nu cred ca nu v-ati confruntat cu chestiuni financiare, apartenenta la o familie sau alta, ce e mama, ce e tata, piedici puse de parinti care cred ca respectivul sau respectiva nu este buna sau bun pentru progenitura lor. Eu personal mi-am luat portia de critici si (pre)judecati si la randul meu ma fac vinovata de a judeca unele persoane conform propriilor idei.
       Si iata de ce un roman scris in epoca victoriana este atat de actual.
Mie imi place povestea de dragoste care incepe firav si care ajunge acolo unde isi doreste cititorul.
Ma face de fiecare data sa cred idealul ca dragostea invinge totul si iese triumfatoare.

La Multi Ani 2013!

     Iata ca suntem in a treia zi a unui nou an.
Este prima data in viata cand serbez un nou an intr-o alta tara. N-am vazut sorcove, capre sau ursi, n-au venit uratori si colindatori pe la usi. Nu pot spune ca am simtit lipsa acestora pentru ca nici in Romania nu eram amatoare de astfel de manifestari, doar am observat diferenta, desi drept vorbind au si aceste obiceiuri farmecul lor.
Aici oamenii serbeaza altfel aceste sarbatori de iarna. Este foarte importanta pentru ei masa in familie cu ocazia evenimentului si petrecerea unui timp special dedicat familiei.
Si eu am serbat  impreuna cu sotul meu, familia mea de aici. Bineinteles ca am vorbit, gratie tehnicilor moderne si cu cei ramasi in tara.
     Am inceput noul an si ca de fiecare data si eu nutresc ca va fi mai bine. Insa, pentru mine acest an va fi unul dificil in special pe plan profesional, deoarece ma asteapta examenul de specialitate, care nu va fi unul usor pentru mine. De ce? Pentru ca efectiv nu stiu cand voi reusi sa ma pregatesc. De 6 luni muncesc aici si ma confrunt cu toate etapele adaptarii la o noua cultura, tara, sistem medical, limba, etc. Pentru cel putin urmatoarele 6 luni voi ramane aici. Dupa aceea voi mai vedea.
Nu spun asta ca sa ma plang, o spun pentru ca ma ajuta sa constientizez mai bine ce am de facut si cred ca am nevoie de o strategie. Totodata acest examen inseamna 'incheierea' unei etape din viata mea, spun intre ghilimele deoarece nu este o incheiere definitiva, pana la urma toata viata invatam si evoluam.

     Anul 2012 a fost pentru mine un an plin. Viata mi s-a schimbat foarte mult.
     Am avut ocazia sa calatoresc, una din placerile mele, si sa explorez culturi si tari noi. Am avut ocazia sa vizitez 6 zile Israelul.

     O calatorie care m-a introdus in istoria crestinismului. Am avut ocazia sa merg pe urmele pasilor Bibliei, sa descopar locuri reale despre care doar citisem. Daca aveti ocazia sa faceti aceasta calatorie mergeti; nu va va parea rau; va veti intoarce mai bogati spiritual si cu o mai buna intelegere asupra unor lucruri care de secole rascolesc lumea.
     A doua calatorie din acest an a fost in Belgia, tara pe care o mai vizitasem si in 2011. De data asta nu a fost o calatorie de placere ci pentru un interviu de angajare la un spital de aici. Pe langa stress-ul situatiei am descoperit un oras frumos, linistit, desprins parca din alte vremuri, in care viata are un alt ritm, mult mai asezat si calm. Acest oras este cel in care locuiesc si in prezent, Namur, capitala regiunii walone.

 In ultimele 6 luni de cand sunt aici, am trecut prin toate etapele necesare adaptarii intr-o alta tara. Este o adevarata aventura care necesita enorm de multa energie, insa pentru cine isi doreste cu adevarat acest lucru merita.
     Am mai vizitat si alte locuri de aici din Belgia; am revazul Bruxelles-ul cu ocazia Covorului de flori din luna august

 si l-am revazut de Craciun cand am vrut sa revad bradul din Grand Place. De fiecare data cand am mers in capitala am descoperit lucruri noi despre oras si am revazut lucruri familiare.

      Am vizitat Gent-ul, oras vechi, flamand, incarcat de istorie.

     Anul acesta am cunoscut oameni noi, in special la locul de munca. Nu pot spune ca sunt mai buni sau mai rai, insa am reusit sa avem o buna relatie cel putin la nivel profesional; despre acest subiect am sa incerc sa scriu o postare.
     Si aceastea sunt doar cateva din evenimentele anului 2012 care mi-au modelat viata.
     Acum am inceput noul an 2013.
Pentru mine va continua adaptarea in Belgia, am in proiect un curs de franceza care sa ma ajute mai mult in viata de zi cu zi si mai ales in munca mea la spital, in definitiv un psihiatru are nevoie sa inteleaga si sa fie capabil sa se exprime, apoi este examenul de specialitate care trebuie sa-l sustin in toamna si om mai vedea ce va sa vina. Sper sa raman in viata , sa fiu sanatoasa si sa am alaturi de mine pe sotul meu, cel care ma ajuta si ma sprijina in eforturile mele. Sper ca si cei ramasi acasa sa inteleaga si sa respecte pe mai departe decizia mea de a pleca din Romania si sa fie fericiti.
     Asa ca La Multi Ani tuturor si fiecare sa-si puna tinte inalte si sa se lupte sa le atinga.
     Sa aveti un an bun si Dumnezeu sa fie cu mine si cu voi la fiecare pas.