Calatorie in Israel - A cincea zi 23 martie 2012

A cincea zi a inceput cu Betania cunoscuta in lumea araba sub denumirea de "Al-Azariyya". Satul Betania este situat pe versantul de est al Muntelui Maslinilor, pe drumul ce duce de la Ierusalim la Ierihon, la o distanta de aproape 3 km de Ierusalim. Aici in Betania s-a intamplat minunea invierii lui Lazar. Itinerariul nostru ne-a purtat catre mormantul lui Lazar.

O prima biserica construita de bizantini este amintita de sfantul Ieronim in anul 390. Unii pelerini ai timpului vorbesc si de o manastire care se afla langa biserica numita Lazarion. Biserica s-a prabusit la un cutremur, de aceea a fost construita alta in locul ei. Cruciatii au consolidat sanctuarul si au mai construit o biserica chiar pe mormantul lui Lazar si o manastire, proprietate a canonicilor Sfantului Mormant. Acestia insa au cedat-o in anul 1138 reginei Melisenda, care a restaurat-o si a stabilit acolo o comunitate de calugarite benedictine.

La sfarsitul secolului al XIV-lea amandoua bisericile erau in ruina, iar pe intrarea la mormantul lui Lazar musulmanii au construit o mare moschee. Musulmanii cinstesc si ei invierea lui Lazar si, ca atare, au ingaduit crestinilor sa intre la mormant pana in secolul al XVI-lea cand relatiile dintre crestini si musulmani s-au deteriorat si accesul le-a fost interzis la mormant prin moschee. In anul 1613 P. Angelo Da Messina, custodele Tarii Sfinte, a putut obtine cu bani autorizatia de a sapa din strada o alta intrare la mormant si sa celebreze acolo Liturghia. Iesind din curtea bisericii franciscane, urcand pe drumul care duce pe colina Muntelui Maslinilor, la circa 50 m este intrarea la mormantul lui Lazar. La mormant se coboara pe o scara cu 24 de trepte inegale.

Acest mormant a fost sapat direct in stanca, insa nu se stie exact care era forma initiala a acestuia. Este probabil ca bolta acestuia sa se fi surpat sub greutatea bisericii cruciate ridicate deasupra lui.

Intrarea originala a mormantului lui Lazar se poate observa in peretele vestic al anticamerei mormantului.

Ne-am intors in Ierusalim, unde am intrat pe la Poarta Jaffa. Dintre cele 8 porti ce strabat zidurile Ierusalimului, Poarta Jaffa este cea mai circulata.

Numele portii si al drumului ce porneste de la ea vine de la portul Jaffa (vizitat de noi in prima zi), locul de unde a plecat profetul Iona si locul de debarcare al primilor peregrini in Tara Sfanta.

Langa Poarta Jaffa se inalta Citadela, un ansamblu impunator de constructii neregulate strajuite de turnuri inalte, dintre care cel dinspre nord-est poarta numele de Turnul lui David.

Pe vremea lui Isus, pe acest loc se aflau cele trei turnuri impunatoare pe care Irod cel Mare le construise in anul 24 i.Hr. pentru apararea palatului. Irod a dedicat cele trei turnuri celor trei persoane pe care le iubea: lui Ipic, prietenul sau care a murit luptand pentru el, lui Fasael, fratele sau, si Miriamei, sotia sa din neamul hasmoneilor pe care el insusi avea sa o ucida. Turnurile pe care Titus le-a crutat dupa ce a ocupat Ierusalimul la sfarsitul primei revolte a evreilor, au fost daramate de armata lui Adrian in anul 135. Au ramas in schimb mase enorme din temelie. Pelerinii au fost impresionati de ruinele pe care le-au gasit si si-au imaginat ca aici fusese Turnul lui David, unde sfantul rege isi scrisese psaltirea. Nu se stie precis de ce numele lui David a ramas legat de ruinele turnurilor lui Irod, de vreme ce cetatea pe vremea lui David nu se intindea cu siguranta pana in acest loc. Ruinele au servit in epoca bizantina eremitilor crestini ca loc de singuratate si de rugaciune. Pe acest loc, cruciatii au construit o fortareata pe care au daramat-o musulmanii cand au recucerit Ierusalimul. Actuala Citadela este opera lui Suleiman Magnificul din secolul al XVI-lea.

Trecand de Turnul lui David am intrat in cartierul armean, un fel de cetate in cetate, care se intinde spre sud pana la Poarta lui David sau Poarta Sionului. Pe dreapta sunt gradinile palatului patriarhal, pe stanga manastirea armeana. Catedrala din curtea manastiri, inchinata sfantului Iacov cel Mare,

a fost construita de cruciati in secolul al XII-lea, pe locul unei biserici georgiene mai vechi din secolul al IX-lea. Aici e comemorata decapitarea apostolului Iacov din porunca lui Irod Agripa I, nepotul lui Irod cel Mare.

In cartierul armean am vazut numeroase magazine cu ceramica frumos pictata, in rest mi s-a parut o zona mai ferita, linistita si discreta in comparatie cu celelalte cartiere ale Ierusalimului.

Am mers catre Poarta Sionului, Poarta lui David, cum i se mai spune, localizata spre capatul de vest al zidului sudic, are deasupra o inscriptie care atesta ca a fost construita in anul 1541 de Suleiman.

Gaurile provocate de obuze si gloante care se vad in zidurile portii amintesc de luptele crancene care au avut loc in aceasta zona in 1948. 

     

Am trecut pe stadutele pietruite pe langa Catedrala Adormirea Maicii Domnului una dintre cele mai mari biserici din Ierusalim.

Catedrala apartine manastirii benedictine din Ierusalim, cu sediul pe Muntele Sion, fiind asezata imediat in afara zidurilor vechiului oras. Initial, manastirea era cunoscuta sub denumirea de "Abatia Adormirii Maicii Domnului", insa numele acesteia a fost schimbat, incepand cu anul 1998, in cel de "Biserica Hagia Sion", locas care se afla pe acest loc, mai inainte de a se ridica actuala biserica. Trecand de aceasta ne-am apropiat de stravechea cladire ce gazduieste mormantul regelui David, loc de pelerinaj si rugaciune.

Daca acesta este sau nu mormantul regelui David ii lasam inca pe arheologi sa cerceteze. La etaj, deasupra mormantului se afla Cenaclum, a doua locatie probabila a camerei de sus.

Am ramas in afara zidurilor Ierusalimului pentru a vizita biserica Sf. Petru Galicantul. In curtea bisericii se afla o statuie care descrie momentul in care Petru s-a lepadat de Isus de trei ori inainte de cantatul cocosului.

Numele bisericii vine de la latinescul "Gallicantu", insemnand cantatul cocosului.

Scrieri stavechi mentioneaza ca pe locul actualei biserici s-ar fi aflat casa lui Caiafa si deci locul judecatii sumare a lui Isus. Sub biserica sunt o serie de grote, chiar din timpul celui de-al doilea templu si poate in una din acestea Isus Hristos a fost intemnitat. 

A urmat in itinerariul nostru Biserica Mormantului, loc de pelerinaj pentru orice crestin, care calca pe strazile Ierusalimului. Biserica Sfantului Mormant, numita si Biserica Sfintei Invieri, se afla in interiorul fortificatiilor orasului vechi.

Locul unde se afla biserica se crede ca este de fapt Golgota, muntele Calvarului, unde Domnul Iisus Hristos a fost rastignit si ingropat.

Insemnarile istorice relateaza ca imparatul Constantin a demolat un templu ridicat in cinstea zeitei Afrodita, si a dorit sa ridice o biserica, asa ca a trimis-o pe mama sa, Elena, sa gaseasca locul. In urma sapaturilor pentru biserica, se spune ca s-a gasit crucea pe care a fost rastignit Iisus Hristos. Masiva cladire e pusa ca un clopot deasupra Golgotei. Pe deasupra tuturor bisericutelor de aici s-a zidit si ridicat o singura imensa biserica.

In partea din fata a bisericii se afla o curte spatioasa in care se aduna pelerinii, in timpul marilor sarbatori si procesiuni crestine de peste an, dar si pentru a asculta indicatiile ghizilor despre istoria bisericii si a evenimentelor sfinte petrecute in aici. Din aceasta curte cu forma patrata de pot vedea imprejur mai multe manastiri si paraclise ale ortodocsilor, armenilor si coptilor. Spre nord se deschid, sub forma unor arce, doua intrari, una zidita, iar alta care permite accesul in locas. Pe aceasta usa numita "poarta sfanta" se pastreaza doua inscriptii adresate pelerinilor: "Inchinatorule, intra intru bucuria Domnului, in cerul plin de lumina." si "Intrati, in curtile Domnului, in mormantul datator de viata, unde salasluieste Harul si stapaneste lumina cea binecuvantata." Intrand in biserica, la numai cativa metri de la intrare ajungem la Piatra Ungerii. Este de fapt o lespede din piatra rosiatica care protejeaza locul in care Iosif din Arimateea si Nicodim, au asezat trupul Domnului dupa ce l-au coborat de pe cruce. La cativa metri de acest loc spre rasarit se inalta o stanca incadrata astazi intr-un paraclis mai spatios cu doua altare. Acest paraclis este zidit pe piatra Muntelui Golgota, pe locul in care a fost inaltata Crucea pe care a fost rastignit Iisus Hristos (sau cel putin unul din locurile care se crede ca este golgota, deoarece in Ierusalim mai este cel putin o locatie care se presupune ca este Golgota si mormantul).

Istoria acestei biserici este tumultoasa plina de cuceriri si infrangeri, construiri si demolari. Actuala cladire dateaza din secolul XI sub obladuirea cruciatilor. Reconstruirea bisericii a fost initiata de cavaleri, in 15 iulie 1099. Cruciatii incep sa renoveze biserica in stil romanesc si ii adauga o clopotnita. Aceste renovari care reunifica locurile sfinte sunt finalizate in timpul domniei Reginei Melisende, in anul 1149. Aceasta constructie a fost sursa de inspiratie pentru bisericile din Europa. Ghidul nostru ne-a spus o istorioara cum ca in anul 632 cand arabii au cucerit Ierusalimul califul Omar s-a multumit sa se roage in afara Sfantului Mormant, fiindca, zicea el, “daca m-as fi rugat in aceasta biserica, ea ar fi ramas pierduta pentru voi (crestinii), deoarece credinciosii v-ar fi luat-o, zicind ca: aici s-a rugat Omar”. Si in fata Bisericii Sfantului Mormant troneaza astfel Moscheia lui Omar, in locul in care acesta s-a rugat.

Sfantul Mormant este folosit de toate trei bisericile (ortodoxa, copta si catolica). Este un edificiu din granit rosu, cu un mare numar de sfesnice uriase in fata lui. Chiar in fata Mormantului este zona principala in care stau credinciosii la slujba si care a fost inconjurata cu ziduri si este folosita de ortodocsi.

Pentru a evita discutiile dintre confesiuni s-a realizat o delimitare a drepturilor fiecareia asupra zonei, precum si un statut de functionare a bisericii si a locurilor pentru inchinare din Tara Sfanta. 

Dupa ce am parasit si acest edificiu cu atatea semnificatii pentru istoria crestinismului, am avut o dupa-amiaza de hoinareala pe cont propriu prin Ierusalim. Am ramas insa in compania ghidului nostru evreu care ne-a plimbat bineinteles prin cartierul evreiesc,

ne-a mai aratat ruinele relativ recent descoperite de arheologi ale unei stavechi biserici bizantine, ne-a spus povestea celor doi arhitecti decapitati de Suleiman Magnificul si ale caror morminte le-am vazut langa poarta Jaffa, motivul mortii lor: nu au inclus in interiorul zidurilor Ierusalimului si Muntele Sionului.

Apoi deoarece se apropia apusul soarelui si era zi de vineri ne-a urcat pe acoperisurile Cetatii Vechi a Ierusalimului si ne-a prezentat toata panorama extraordinara ce se vede de acolo.

Terasele Ierusalimului sunt un adevarat loc de promenada si aici am vazut unul din cele mai frumoase si deosebite aspecte ale vietii evreilor la Ierusalim. In apropierea Sabatului tinerii adolescenti evrei vin aici in grupuri si se pregatesc de primirea Sabatului. Un grup s-a format langa noi, erau vreo 15-20 adolescenti, probabil colegi de scoala care s-au adunat si au inceput adunarea lor cu o rugaciune, apoi au mancat impreuna au baut vin nefermentat (ne-a spus ghidul) si au petrecut cam o ora impreuna purtand diferite conversatii. Mi s-a parut minunata atitudinea lor fara de ziua Sabatului, rugaciunea pe care au facut-o plini de respect si linistea in care a decurs vesela lor adunare. M-am gandit la adolescentii nostrii europeni la care nu am vazut niciodata aceasta coeziune si respect.

Dupa ce am parasit acoperisurile cetatii am mai hoinarit putin pe strazile Ierusalimului, am degustat un falafel si a urmat sa ne adunam impreuna cu restul grupului la poarta Jaffa pentru a vizita cartierul evreilor ultraortodocsi (Haredimi) la deschiderea Sabatului.

Este extraordinara atmosfera care domneste in Ierusalim vinerea seara inainte de apusul soarelui, simti ultimele pregatiri ce se fac in asteptarea acestui eveniment, pravaliile negustorilor servesc in graba ultimii clienti si treptat treptat se inchid, marfurile sunt stranse si usile zavoratate, evreii grabiti se indreapta spre casele lor cu ultimele cumparaturi si simti cum strazile se golesc de forfota obisnuita si se lasa linistea.

Am intrat in cartierul evreilor ultraortodocsi (Mea Sharim) cam timizi chiar in momentul cand in Ierusalim a sunat alarm ace anunta apusul soarelui.

 Este cunoscut faptul ca acestora nu le plac strainii. Sunt cunoscute frecventele evenimente in care acestia ajung chiar la violenta daca le sunt incalcate teritoriile sau se simt lezati prin prezenta, atitudinea sau vestimentatia strainilor. Am ascuns aparatele de fotogrrafiat deoarece au fost cazuri in care s-au simtit ofensati daca turistii fotografiau aspect ale oranduirii lor si le-au distrus. Strazile erau aproape pustii. Mai erau cativa care blocau soselele pentru a preintampina circulatia autovehiculelor in Sabat pe stazile din cartierul lor. Ca oameni i-am gasit rezervati, retrasi fata de straini. Isi pastreaza o atitudine demna si poate chiar o forma de mandrie pentru ceea ce reprezinta ei. Rareori am vazut femei si putinele ce ne-au trecut in cale erau insotite de copii sau de sotii lor. Experienta a fost putin stresanta insa nu am avut parte de incidente neplacute asa ca am parasit locul si ne-am infdreptat spre hotel si o noapte de odihna caci a doua zi era ultima a calatoriei nostre si poate cea mai lunga si obositoare si in acelasi timp nostalgica deoarece aveam sa parasim pamantul Israelului dupa o experienta minunata de 6 zile in care istoria si-a deschis portile in fata noastra.